Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a precizat in cadrul unei Informări de presă, în data de 18 iunie, faptul că…
Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri a adoptat, prin Ordin al Ministrului publicat în Monitorul Oficial, măsuri pe perioada…
În vederea informării publicului larg privind viitoarea perioadă de programare, Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru publică prima versiune a Programului Operațional…
WiFi4EU – Opening of the call for applications Dear Sir/Madam,We are pleased to announce the opening of the next call for…
Camera Deputaţilor a adoptat proiectul care modifică Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 10/2017 pentru stimularea înfiinţării de noi întreprinderi…
Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale este la dispoziția solicitanților și beneficiarilor finanțărilor acordate prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014…
Conform instructiunii AMPOR nr. 153/2020, prevederile instructiunii 145/2020 se prelungesc si pe perioada starii de alerta. Descarca Instructiunea nr. 153/2020
În ședința de Guvern din data de 14 mai 2020 a fost adoptată o Hotărâre ce modifică prevederile alineatului (3)…
Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) anunță lansarea, începând din 11 mai, a trei sesiuni de primire a cererilor de…
Noi lansări de sesiuni de primire de proiecte în cadrul PNDR cu un buget de peste 16,7 milioane Euro
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), prin Direcția Generală Dezvoltare Rurală – Autoritatea de Management pentru PNDR, va deschide, începând…
În ședința Guvernului din data de 30 aprilie 2020 a fost aprobată o Hotărâre ce completează art. 4 din Normele…
În ședința Guvernului din data de 30 aprilie 2020 a fost adoptată o Hotărâre privind aprobarea Programului Naţional Apicol 2020-2022.…













